VUNK

VUNK

Timp de 14 ani, membrii formației -Victor, Alex, Nicu și Cornel – au activat sub numele de scenă Vank. La împlinirea a 10 ani de carieră și după o pauză de aproximativ patru ani, trupa se reinventează și devine Vunk. În 2009, după plecarea lui Alex Belciu și a lui Victor Cenușă, i se alătură trupei Bogdan Crucianu, urmat în 2010 de Gabi Maga. Astăzi, Vunk înseamnă Cornel Ilie, Nicu Sârghea, Bogdan Crucianu și Gabi Maga. Primul lor single a fost ”La orice oră”, al cărui clip a marcat cu succes revenirea trupei sub un alt nume: motivul clipului a fost reprezentat de un ceas ”bolnav”, inscripționat cu numele vechi al formației, care începe să funcționeze imediat ce i se face ”transplantul de literă”. Acesta a fost urmat de ”Dau alarma”, ”Prima noapte”, ”Artificii pe tavan” și ”Lacrimi de coniac”.

În februarie 2010, Vunk a lansat albumul ”Ca pe vremuri”, iar la finalul anului -campania ”Vreau o țară ca afară”, o campanie socială demarată pentru a schimba România într-o ”țară ca afară”. La mai puțin de două săptămâni de la lansarea ei, campania a fost recompensată cu ”Premiul de Excelență” la Gala 10 pentru România. Din 2010, Vunk este Ambasador Oficial al Organizaţiei Autism România. După ce anul 2011 le-a adus titlul de cea mai bună trupă pop-rock din România și o mulțime de premii pentru albumul ”Ca pe vremuri”, băieții lansează în colaborare cu Antonia, piesa ”Pleacă”, ce avea să fie pe primul loc în topurile radio de-a lungul a multor săptămâni.

În noiembrie 2012, la Sala Polivalentă, a avut loc cel mai mare concert al trupei de până atunci. Profitând de prezența a peste 5000 fani, Vunk și-a lansat albumul ”Nu scapă nimeni (fără emoții)”, promovat ulterior într-un turneu ce îi va fi dus pe membrii trupei în 12 orașe din țară. Primul lor show de la Polivalentă a adus pe scenă invitați importanți, precum: Andra, Smiley, Antonia, Eric Martin, Puya și Monica Anghel. Pentru prima dată în România, Vunk folosește brățări cu leduri colorate ce urmau să lumineze concomitent, pentru a crea efecte spectaculoase. Mecanismul brățărilor dăruite celor prezenți sub formă de fericire a fost utilizat și de către Colplay.

În 2013, Vunk a lansat clipuri noi, precum: ”Așa și”, ”Doi somnambuli”, ”Pierderea lor”, cel din urmă reprezentând o parte a Campaniei Respectului, inițiată de Avon, ce luptă împotriva violenței domestice. În octombrie, Vunk susține cel de-al doilea mare concert la Sala Polivalentă: ”#asasishow”, care va fi premiat drept ”Cel mai bun concert românesc”. În februarie 2014, Vunk lansează, împreună cu Andra, videoclipul piesei ”Numai la doi”.

Discografie:

Independent (1.01.1998)
Voyeur (1.01.1999)
6 piese de 5 stele (1.01.2001)
În haine noi (1.01.2002)
Best of Vank (1.01.2004)
Ca pe vremuri (10.11.2010)
Nu scapă nimeni (fără emoții) (14.11.2012)

Premii obținute:

”Premiul muzicii rock”, 2010
”Premiul de Excelență” ,Gala Zece pentru România, 2010
”Cel mai bun album rock”, Premiile Radio România, 2011
”Cea mai bună trupă rock”, Premiile Radio România , 2011
”Cel mai bun album”, Premiile UCMR, 2011
”Best Performance”, Romanian Top Hits -Bacău, 2011
”Best Rock”, Romanian Music Awards, 2011
”Best Romanian Act”, MTV Europe Music Awards, 2012
”Best Rock”, MMA, 2012
”Best Video”, MMA, 2012
”Cel mai bun album” – „Nu scapă nimeni” , Premiile Radio Romania, 2013
”Cel mai bun artist pop-rock”, Premiile Radio România, 2013
”Cea mai buna trupă pop rock”, 2013
”Cel mai bun concert românesc” – „#asasishow”, 2013
”Cel mai bun grup”, 2013
”Cel mai bun pop/rock”, 2013
”Best Rock”, RMA, 2013

Premii
”Premiul muzicii rock”, 2010
”Premiul de Excelență” ,Gala Zece pentru România, 2010
”Cel mai bun album rock”, Premiile Radio România, 2011
”Cea mai bună trupă rock”, Premiile Radio România , 2011
”Cel mai bun album”, Premiile UCMR, 2011
”Best Performance”, Romanian Top Hits -Bacău, 2011
”Best Rock”, Romanian Music Awards, 2011
”Best Romanian Act”, MTV Europe Music Awards, 2012
”Best Rock”, MMA, 2012
”Best Video”, MMA, 2012
”Cel mai bun album” – „Nu scapă nimeni” , Premiile Radio Romania, 2013
”Cel mai bun artist pop-rock”, Premiile Radio România, 2013
”Cea mai buna trupă pop rock”, 2013
”Cel mai bun concert românesc” – „#asasishow”, 2013
”Cel mai bun grup”, 2013
”Cel mai bun pop/rock”, 2013
”Best Rock”, RMA, 2013
„Best Rock”, RMA 2014
„Best Rock”, MMA 2014

https://www.vunk.ro/
https://www.facebook.com/VunkOfficial
https://www.instagram.com/TrupaVunk/
https://www.youtube.com/Vunklub